Ajuns la 33 de ani și în ultimele șase luni de contract, căpitanul Gazului Metan, Cristian Todea, spune că și-ar dori o prelungire a înțelegerii cu medieșeni, pentru că mai joate juca la cel mai înalt nivel un an sau doi.
În Antalya, se uită la filme pentru a se relaxa
Todea spune că nu îi este ușor să fie departe de familie, dar că ține legătura cu aceasta prin telefon și laptop. „Perioada de pregătire e grea, nu e uşor să fii departe de familie, dar în Antalya sunt condiţii bune. La 19, când eram la UTA, alergam prin păduri şi m-am rătăcit. Nu ştiam ce să fac, pe unde să mă ascund să nu mă mănânce ursu'. În puţinul timp liber pe care îl vom avea, mă voi uita la filme şi voi încerca să vorbesc cât mai mult cu soţia şi cu fetiţa mea. E mică şi nu înţelege de ce tata nu e acasă”, spune jucătorul.
„Pîrvulescu a greşit, dar dacă are caracter puternic se va impune"
Fotbalistul crescut la UTA vorbeşte şi despre fostul său coleg, Paul Pârvulescu, ajuns la Steaua după ce se declarase dinamovist convins. „Paul a greşit, dar e tânăr şi are tot timpul să îşi remedieze greşeala. Dacă are caracter puternic va trece peste momentele grele şi se va impune. Am rămas şi fără el, şi fără Hoban, dar se pare că vor veni alţii. Nu va fi uşor, trebuie să îşi dorească toată lumea, de la conducători şi sponsori până la masseur. Dacă ar fi după noi am vrea să ne calificăm în fiecare an în Europa League, la cât a fost de frumos”, conchide Todea.
sursa: turnulsfatului.ro





















0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu