2000 de copii din Mediaş şi Ighişul Nou sunt așteptați la Mediaș la cea de-a treia ediţie a Festivalului Sportului Medieşean „Bucuria Mişcării”. Iniţiativa competiției i-a aparţinut deputatul Gheorghe Roman, iar concursurile se adresează de regulă elevilor din clasele I-VI. La ediția din acest an vor participa elevii de liceu din clasele a IX-a şi a X-a. „Ne-am întâlnit pentru a pune la punct a III-a ediţie a Festivalului Sportului Medieşean . Rolul acestei manifestări este acela de a oferi copiilor o alternativă la multele vicii care apar în ziua de astăzi. Îmi doresc ca şi de această dată să fie o participare mare, şi sunt convins că la sfârşitul acestei manifestări vom putea spune că a fost o reuşită” a declarat iniţiatorul manifestării, deputatul Gheorghe Roman.





















0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu